1 Decembrie 1918

Unirea pe veci a Transilvaniei cu Tara-Mamã, înfãptuitã la 1 Decembrie 1918, rãmâne pentru totdeauna în istoria nationalã împlinirea emotionantã a celui mai mare dor al sufletului românesc.

Transilvania, martirizatã vreme de o mie de ani, trãieste de aproape un secol încoace izbânda plenarã a sufletului ei românesc. A sufletului ei curat, în malurile cãruia s-au nãpustit puhoaiele sângeroase ale lui Attila si n-au reusit sã-l clinteascã din matca lui de odinioarã si de totdeauna. A sufletului ei sfânt, zdrobit sub grindina hohotitoare a cãlãretilor din pusta care n-au putut nimici horele românesti de comuniune sufleteascã cu strãmosii si fratii de dincolo de munti, zdrobiti si ei de alte valuri nemiloase ale istoriei.

Unirea pe veci a Transilvaniei cu Tara-Mamã, înfaptuitã la 1 Decembrie 1918, rãmâne pentru totdeauna în istoria nationalã implinirea emotionantã a celui mai mare dor al sufletului românesc. Al marelui suflet românesc, care, dincolo de sfâsierile trecãtoare ale pãmântului strãmosesc, s-a simtit permanent un fluviu impetuos, revãrsat cu generozitate peste toate meleagurile Doinei lui Mihai Eminescu. Acest suflet românesc, temelia cea mai adâncã a fiintei noastre nationale, tãmãduit de sfârtecãrile neunirii, tresaltã cu putere la aceastã sãrbãtorire, întãrindu-ne constiinta identitãtii si demnitãtii noastre în concertul celorlalte popoare; mai mult, întãrindu-ne credinta cã sufletul românesc nedespãrtit, neschimbat, neîmpartit si neamestecat, totdeauna identic cu sine însusi, este chezãsia sigurã a afirmãrii spirituale si dãinuirii noastre nationale în istoria lumii, pânã la sfârsitul veacurilor.

Pentru cã, mai mult decât cu mileniile si secolele, vesnicia unui neam se mãsoarã cu sufletul. Toate Golgotele de pe fata pãmântului si toate rãstignirile au fost si vor fi biruite de suflet. Mai tare decât piatra si decât diamantul, sufletul este cea mai uriasã fortã din Cosmos, pe care nici moartea nu este in stare s-o rapunã. De aceea, tãria moralã si creatoare a popoarelor se masoarã nu la scara mondialã a valorilor materiale pieritoare sau a bunurilor dobândite cu japca, ci doar dupã puterea lor sufleteascã; dupã acea putere sufleteascã de a rezista în fata tuturor hoardelor si urgiilor vremurilor si de a înãlta catedrale vietii si coloane infinite în timpuri de pace. Este cerbicia duhului, milenarã, pe care si-au lãsat-o strãmosii si pe care semintiile pãmântului, dacã o au, o lasã mostenire urmasilor.

Sufletul românesc, acelasi în Transilvania, Muntenia si Moldova, este mostenirea cea mai de pret pe care ne-au lãsat-o înaintasii nostri si care a tinut neplecat, în ceasurile grele de cumpãnã si rãstignire nationalã, trunchiul viguros al poporului nostru. Cãlit la focul necrutãtor al istoriei, sufletul românesc a fãcut în fata lumii întregi dovada rezistentei si a însusirilor sale creatoare. Acestui suflet românesc îi închinãm întreaga noastrã slujire si fiintã, spre slava neamului din care purcedem.

Iatã de ce, acum mai mult decât oricând, noi, toti Românii, din Tarã sau de peste hotare, trebuie sã facem din 1 DECEMBRIE o adevãratã sãrbãtoare a sufletului romanesc, fãuritorul aspiratiilor noastre actuale si al idealurilor nationale.

IPS Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului