Cele cinci confederatii sindicale reprezentative la nivel national au avut o intalnire ieri, 3 iunie 2010, in cadrul careia au stabilit programul de actiuni pentru perioada imediat urmatoare.
Printr-un mesaj adresat federatiei noastre sindicale, presedintele Confederatiei Sindicale Nationale MERIDIAN, dl. Ion Popescu, ne-a transmis: “Va rugam sa va pregatiti conform calendarului de proteste anuntat si sa ne comunicati, in regim de urgenta, disponibilitatea dumneavoastra de a participa la aceste actiuni, cat si numarul de persoane cu care veti participa. Vom reveni cu detaliile suplimentare imediat ce acestea vor fi stabilite”.
Atasam Programul stabilit de confederatiile sindicale reprezentative, precum si textul legii care va intra luni in dezbaterea Parlamentului.
Despre protestele sindicale si perspectivele pe care salariatii bugetari le-ar putea avea in perioada urmatoare, presedintele Uniunii Forta Legii, dl. Ringo Damureanu, este invitat sa discute luni, 7 iunie, dupa ora 7.00, la postul Realitatea TV.
Leave a Reply