Or sa ne flexibilizeze cu totul!

La sediul Consiliului Economic si Social (CES), intre Guvernul actual si partenerii sociali (sindicatele si partonatele) au avut loc azi discutii tripartite informale, referitoare la institutii si politici privind piata muncii din Romania, pentru o crestere economica durabila si echilibrata, organizate cu FMI, Banca Mondiala, Comisia Europeana si conducerea Organizatiei Internationale a Muncii (OIM).


Din partea Guvernului au participat ministrul Muncii, Ioan Nelu Botis si secretarul de stat Valentin Mocanu. Fondul Monetar International a fost reprezentat de dl. Jeffrey Franks (foto), seful delegatiei in Romania, care a facut previziuni si a vorbit despre prioritatile economice ale Romaniei, intre care a inclus necesitatea unei piete a muncii eficiente pentru crestere economica, iar Comisia Europeana de dna. Klara Stovicek, care a prezentat reglementari privind ocuparea, participarea pe piata muncii si despre munca nedeclarata. Dl. Bob Kyloh a facut o prezentare a Organizatiei Internationale a Muncii, vorbind despre institutii si politici privind piata muncii, pentru o crestere economica durabila si echilibrata, iar directorul executiv al OIM, dl. Guy Ryder, a prezentat obiectivul reuniunii, „in lumina unei cooperari tot mai largi intre OIM si FMI”.


Confederatiile sindicale si patronale au fost reprezentate prin lideri. Confederatia Sindicala Nationala MERIDIAN a fost reprezentata prin pesedinte executiv Ion Albu si secretar confederal Ringo Damureanu, presedinte Forta Legii.


Intre partenerii sociali si invitatii internationali au avut loc si discutii libere pe tema ocuparii, aspecte legate de munca si politici sociale, in scopul redresarii si cresterii. Seful delegatiei FMI a sustinut ca masura reducerii cu 25% a salariilor bugetarilor nu a fost impusa de FMI, aceasta apartinand in totalitate Guvernului Boc. Reprezentantii patronatelor s-au intrecut in siruri nesfarsite de multumiri, adresate cand guvernantilor, cand oaspetilor straini.


Ministrul Muncii a facut o afirmatie de-a dreptul scandaloasa, sustinand ca „actualul Cod al Muncii nu mai raspunde nevoilor lucratorilor”, pentru a justifica intentia Guvernului din care face parte de a modifica aceasta lege, astfel incat sa dea posibilitatea „flexibilizarii” pietei muncii, adica pentru a permite angajatorilor sa concedieze mult mai usor salariatii. Afirmatia domnului Botis a fost contestata de Confederatia Meridian, care a sustinut ca un membru al Guvernului nu poate prezenta punctul de vedere al lucratorilor si ca o astfel de informatie este falsa, iar punctul de vedere al lucratorilor este sustinut numai de sindicate.


In interventia sa, liderul Forta Legii a sustinut ca dupa adoptarea masurii reducerii salariilor bugetarilor, bunul mers al treburilor publice din Romania a primit o lovitura extrem de puternica, iar pentru salariatii bugetari a insemnat un adevarat dezastru. „Nu stiu daca va va placea ceea ce va spun, dar, chiar daca sustineti ca nu Dvs. ati propus reducerile salariale, majoritatea romanilor pe Dvs. va injura, domnule Franks!”, a subliniat Ringo Damureanu, ceea ce a determinat o reactie indigesta sefului delegatiei FMI in Romania. „Ar fi mai bine sa incetam cu atatea multumiri, cand tara se duce de rapa!” a cerut reprezentantul Confederatiei Meridian, aratand ca intentiile actualului Guvern de a modifica atat Codul Muncii, cat si Legea Sindicatelor sunt indreptate atat impotriva lucratorilor, cat si a sindicatelor, pentru a le desfiinta. „Va rugam sa staruiti pe langa autoritatile romanesti astfel incat sa mai putem avea sindicate in Romania”, a cerut liderul Forta Legii.


In vederea cresterii veniturilor bugetare, printr-o mai buna colectare si reducerea evaziunii fiscale, Damureanu i-a propus sefului FMI infiintarea unei linii telefonice gratuite, tip Telverde sau 112, la care cetatenii, identificati prin CNP, sa poata sesiza cazurile de evaziune fiscala, iar statul sa fie obligat rin lege sa cerceteze, sa dea raspuns si sa recompenseze financiar cu un procent semnificativ din valoarea recuperata.


In vederea reducerii cheltuielilor bugetare, in contextul actual, in care in multe din institutiile publice din Romania exista cate 2 – 3 sefi sau angajati pe un acelasi post, din care unul sau doi repusi in functie de Justitie, in urma constatarii ca nelegale a actelor prin care au fost demisi sau concediati, Confederatia Meridian a solicitat includerea in legislatie a unei prevederi exprese care sa interzica plata despagubirilor din buget si obligarea la plata, nominal si in solidar, a persoanelor fizice care au semnat actul de concediere constatat de instanta ca nelegal.


Misiunea comuna de evaluare a FMI, Bancii Mondiale si a Comisiei Europene a fost primita in cursul serii de miercuri si la Palatul Cotroceni, de Presedintele Traian Basescu, pe agenda discutiilor aflandu-se finalizarea actualului acord de finantare si perspectivele unui nou acord, dupa cum precizeaza site-ul HotNews.ro.


http://www.mediafax.ro/social/hossu-fmi-a-cerut-guvernului-dezvoltarea-economiei-nu-modificarea-codului-muncii-7922184/ 


http://www.adevarul.ro/financiar/FMI-_economia_Romaniei-un_pacient_in_stare_critica_0_415759042.html 


http://stirileprotv.ro/video/jeffrey-franks-economia-romaniei-este-ca-o-barca-ruginita/60470174 


http://www.antena3.ro/economic/biz-news/jeffrey-franks-a-comparat-economia-romaniei-cu-un-bolnav-constient-ca-trebuie-sa-si-taie-piciorul-117541.html 


http://www.realitatea.net/jeffrey-franks-economia-romaniei-un-pacient-in-stare-critica_796222.html 


UP-DATE: Prezentarea PowerPoint facuta de seful delegatiei FMI, Jeffrey Franks – atasata prezentului comunicat.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*