VOUCHERE ELECTORALE… DE VACANTA

             Bugetarii sunt imbiati in acest an electoral cu tichete (vouchere) de vacanta, in valoare maxima de 5.100 de lei. Asa a decis, marti, Camera Deputatilor, cu 215 voturi „pentru”, 7 „impotriva” si 100 abtineri, reincalzind o promisiune electorala din anul 2009, cand au avut loc ultimele alegeri prezidentiale. Atunci proiectul a fost adoptat de Senat. Camera Deputatilor este for decizional. 


             Proiectul nu a fost pus in discutia partenerilor sociali – sindicate, patronate.


             Tichetele nominale ar urma sa fie folosite doar in tara, inclusiv in pensiuni agroturistice, si nu ar fi transmisibile. 


             Tichetele de vacanta ar urma sa fie suportate integral de angajator. Problema este ca nu s-a stabilit o valoare minima a acestor tichete, iar cel mai grav este ca angajatorul nu va fi obligat sa includa tichetele de vacanta in pachetul salarial.


             Functionarii publici ar urma sa nu beneficieze de aceste tichete, pentru un motiv gresit, ca ar beneficia de prime de vacanta. Potrivit proiectului, pot acorda vouchere de vacanta institutiile publice, regiile autonome, societatile la care statul este actionar unic sau majoritar, societatile si companiile nationale care incadreaza personal prin incheierea unui contract individual de munca, asadar nu si in functii publice.


             Proiectul de lege astfel adoptat va fi trimis la promulgare.


Atasam proiectul de lege

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*