AM AVUT DREPTATE!

Biroul Executiv a recomandat membrilor de sindicat „Forta Legii”, încã din varã, sã nu solicite si sã nu accepte concedii fãrã platã, impuse.

Am arãtat cã singurii responsabili de dezastrul economic cãtre care se îndreaptã tara noastrã sunt doar politicienii aflati la putere, acestia fiind totodatã si singurii care nu sunt dispusi sã îsi asume efectele crizei profunde.

Am considerat cã România are nevoie de o administratie publicã profesionistã, în slujba cetãteanului si a legii, si am recomandat salariatilor membri de sindicat sã îsi respecte obligatia de a-si desfãsura activitatea conform programului de lucru de 8 ore/zi lucrãtoare.

Chematã sã se pronunte asupra constitutionalitãtii „legilor refor­mei” pe care Cabinetul PDL-PSD condus de Emil Boc si-a asumat rãspunderea, Curtea Constitutionalã, compusã din fostii bizoni politici din epoca Iliescu, a decis sã amâ­­ne pânã dupã alegerile prezidentiale dezbaterile, invocând „complexi­tatea” problemelor juridice care fac obiectul examinãrii si care ar necesita, în opinia judecãtorilor, o analizã „deosebit de atentã”.

Chiar dacã aceste dezbateri ar avea loc si s-ar finaliza la data stabilitã, 9 decembrie a.c., nu ar mai exista timpul fizic pânã la sfârsitul anului 2009 pentru impunerea concediilor fãrã salariu de 10 zile lucrãtoare.

Amintim cã reprezentantii Opozitiei, PNL si UDMR, au atacat la Curtea Constitutionalã, încã din 23 septembrie a.c., cele trei legi asumate de fostul Cabinet Boc: Legea privind reorganizarea institutiilor publice, Legea educatiei si Legea privind salarizarea unitarã, principalele aspecte de neconstitutionalitate sesizate având în vedere:

– nerespectarea prevederilor art. 41 din Constitutie privind libertatea absolutã a dreptului la muncã, ce ar fi încãlcat de legea care obligã salariatul bugetar sã-si ia 10 zile de concediu fãrã platã, limitându-se, astfel, dreptul la muncã si la venituri normale câstigate din muncã

– în legea salarizãrii unice – prevederea referitoare la restrângerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertãti pe motiv cã, prin art. 30, alin (7) din lege, plata orelor suplimentare nu este prevãzuta pentru anul 2010.

– cumulul pensiei cu salariul, arãtând cã existã o discriminare datoratã faptului cã, dacã lucrezi în mediul privat, poti sã pãstrezi pensia, dacã lucrezi la bugetul de stat, nu poti sã pãstrezi pensia. Deja Cehia a fost obligatã de CEDO sã renunte la aceastã prevedere.

– încãlcarea prevederilor art. 114 din Constitutie, considerând un abuz angajarea rãspunderii în aceeasi zi pe trei proiecte

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*