APEL pentru susținerea Legii salarizării în primării.

Promovarea Legii salarizării în Administrația locală are nevoie urgentă de sprijinul tuturor !!!

Încă de acum 3 luni v-am informat despre dezbaterile publice care au avut loc cu organizațiile sindicale reprezentative și cu instituțiile publice asupra singurului proiect de lege menit să rezolve problema salarizării în Administrația publică locală.

Proiectul, realizat de specialiștii din primării și consilii județene și promovat de Forța Legii, a primit avizul favorabil al Consiliului Legislativ, dar și al Consiliului Economic și Social, care l-a votat aproape în unanimitate.

Ajuns în Senat, proiectul a fost supus spre avizare comisiilor de specialitate, formate din senatori aleși politic, care i-au dat avize negative și au propus raport de respingere.

Contactați-vă senatorii din județe și rugați-i să nu voteze respingerea L 211 / 2023 !!!

Sindicatul Național ”Forța Legii” solicită public senatorilor PSD, PNL și UDMR, care au votat împotriva celor 300.000 de lucrători din Administrația publică locală, să-și reconsidere votul.

Votarea unui raport de respingere a acestei legi a fost deja pusă pe ordinea de zi a plenului Senatului, chiar săptămâna trecută, pe 10 Mai, însă protestele din stradă au amânat câteva zile votarea.

Rugăm toți membrii de sindicat și toți funcționarii publici și angajații contractuali din consilii județene, primării și instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora să ia atitudine, să ceară Parlamentului să rezolve o problemă lăsată nerezolvată de 6 ani, care a dus la abuzuri și discriminări.

Suntem pentru completarea Legii salarizării nr. 153/2017 cu prevederi exprese referitoare la angajații din Administrația locală, care au fost complet excluși din legea salarizării bugetare.

Fiecare persoană interesată trebuie urgent să își contacteze senatorii din circumscripție, să îi sune, să le trimită email-uri, să meargă în audiențe și să le ceară să nu mai lase salarizarea la voia primarilor!

Cerem tuturor senatorilor să voteze retrimiterea la comisii a proiectului L 211/2023 și să voteze un raport de adoptare a acestei legi pentru reglementarea salarizării în Administrația locală.

Rugăm fiecare persoană să ne comunice de îndată rezultatele demersurilor întreprinse.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*