Pentru că suntem interesați de bunăstarea membrilor noștri, am demarat negocieri cu operatori economici, în urma cărora dorim să obținem AVANTAJE pentru membrii „Forța Legii”.
În legătură cu fiecare dintre AVANTAJELE obținute pentru membrii noștri, vă vom ține la curent cu măsura finalizării negocierilor și materializării ofertelor.
Astăzi este rândul cardurilor LUKOIL – benzină, motorină și GPL
Cu aceste carduri, membrii sindicatului vor beneficia de o reducere de 0,155 lei / litru de carburant, respectiv 1,550 lei vechi / litru, compus din: 0,15 lei / litru de carburant (motorina, benzina, GPL) achiziționat cu numerar sau carte bancar, în orice benzinărie LUKOIL de pe teritoriul României, plus acumulare de puncte, respectiv 20 de lei cheltuiți se primește 1 punct, echivalentul a 0,10 lei.
Aceasta este oferta inițială, însă compania promite mai bune reduceri, în funcție de interesul dvs. și de succesul colaborării pe viitor. 310 benzinării LUKOIL, în toate județele țării, vă așteaptă!
În plus, în funcție de numărul de puncte acumulate în luna anterioară, se primesc bonusuri suplimentare la începutul lunii următoare, pornind de la 5 puncte pentru 11-20 de puncte acumulate.
Punctele acumulate pot fi preschimbate oricând în carburant, în orice stație Lukoil.
Compania sunt promoții periodice, cu premii în obiecte, la o anumită valoare achitată pe bon.
În zilele de weekend și în unele zile de Sărbători Naționale, se acordă reduceri la carburanții superiori (ecto), astfel:
• la achiziția de motorină „ecto” Super Diesel, prin intermediul cardului de loialitate, beneficiază de o reducere de 0,36 lei / litru față de prețul afișat în benzinărie;
• la achiziția de benzină de tip „ecto”, beneficiați de o reducere de 0,15 lei / litru fata de prețul afișat.
Persoanele interesate de AVANTAJELE acestei colaborări, sunt rugate să ne contacteze de urgență.
Tabelele atașate vor fi completate și trimise centralizat, pe instituție, până la data de 20 martie 2019.
Leave a Reply