Măsura acordării zilelor libere fără plată până la sfârsitul anului 2009 este prevăzută de art. 10 din Legea nr. 329 / 2009, publicata în Monitorul Oficial în data de 9 noiembrie 2009. Nefiind expres mentionată, în temeiul prev. art. 78 din Constitutia României, data intrării în vigoare a legii – 3 zile de la data publicării, este 12.11.2009.
Prevederile legii se aplică raportat la perioada în care legea operează. Dacă ar fi fost altfel, obligativitatea de a se acorda 10 zile de concedii fără plată în perioada octombrie-decembrie 2009 ar trebui aplicată ca atare. Constitutia României prevede la art. 15 că „Legea dispune numai pentru viitor„. Ca atare, nici legea mentionată nu este retroactivă. Din acest motiv, în nicio institutie publică din România, reducerea programului pe luna octombrie, anterioară publicării legii, nu s-a operat. În egală măsură, nici pentru perioada 1 – 11 noiembrie 2009, legea nu a operat. Reducerea programului pentru luna noiembrie 2009, în intervalul 12 – 30 noiembrie, în care sunt 13 zile lucrãtoare x 8 ore/zi = 104 ore în total, diminuarea de 15,5% reprezintă 16,12 ore / salariat.
Măsura luată de unele autorităti si institutii publice de a impune 4 zile de concediu fără salariu în luna noiembrie contravine legii.
La data de 19.11.2009, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, analizând punctele de vedere formulate în ceea ce priveste aplicarea unitară a prevederilor Legii nr. 329 / 2009 a dat solutia în Dos. nr. 35388 / 1154 / 2009 retinând că pentru luna noiembrie, procentul de 15,5% lunar, în medie, de reducere a cheltuielilor de personal, trebuie aplicat proportional cu perioada din această lună în care legea se aplică si nu raportat la întreaga lună, în consecintă, reducerea operată trebuie să nu depăsească 9,81% pentru această lună.
Leave a Reply