Reprezentanții Sindicatului Național „Forța Legii” au avut întâlniri joi la Târgu-Jiu cu prefectul județului Gorj, domnul Ciprian Florescu, urmată de o conferință cu peste 35 de Primari, secretari și reprezentanți ai funcționarilor publici din primăriile din județul Gorj, desfășurată la Sala de conferințe a Instituției Prefectului, pentru a analiza problemele generate de actuala Lege-cadru privind salarizarea în Administrația locală și a identifica posibile soluții de modificare a legii.
Ședința a fost condusă de președintele Sindicatului Național ”Forța Legii”, dl. Ringo Dămureanu.
Au luat parte la conferință reprezentanți ai Primăriei municipiului Târgu-Jiu, precum și ai primăriilor orașului Motru și ai comunelor Alimpești, Bălănești, Bălești, Bărbătești, Bengești-Ciocadia, Brănești, Bumbești-Pițic, Ciuperceni, Dănești, Drăgotești, Drăguțești, Fărcășești, Bălești, Licurici, Padeș, Prigoria, Slivilești, Turcinești, Urdari, Văgiulești.
În cadrul conferinței a luat cuvântul primarul comunei Prigoria – dna. Iuliana Iliescu, directorul economic al Primăriei mun. Tg. Jiu – dna. Narcisa Cristea, șeful serviciului Resurse umane din Primăria orașului Motru – dl. Marian Păun, auditorul din primăria comunei Drăgotești – dl. Daniel Ilie – fost primar al acestei comune, precum și secretarii comunelor Dănești – dna. Claudia Popa, Alimpești – dl. Gabriel Tomulescu, Licurici – dna. Carmen Sârbu, Bengești-Ciocadia – dl. Cătălin Cheroiu, Bălănești – dl. Cristian Horhoianu, Lelești – dl. Cătălin Mischie, care au dezbătut pe larg principalele probleme cu care autoritățile locale din județul Gorj se confruntă în urma aplicării Legii-cadru nr. 153/2017.
Primarul comunei Prigoria a susținut că la nivelul primăriei pe care o conduce a încercat să aplice actuala Lege-cadru de salarizare în cele mai bune condiții, însă a deplâns faptul că în forma actuală legea dezavantajează primăriile comunelor cu o populație sub 3.000 de locuitori, ai căror salariați sunt salarizați cu mult sub nivelul celor din unitățile administrativ-teritoriale cu o populație mai numeroasă. A apreciat că ar trebui ca legea să prevadă o salarizare unitară în Administrația publică locală, dar și posibilitatea ca primarul să aibă ultimul cuvânt în ceea ce privește salariul efectiv al fiecărui salariat al instituției locale.
Reprezentanții primăriei municipiului Tg. Jiu au prezentat principalele probleme legate de raportarea indemnizației de hrană la timpul efectiv lucrat, precum și de aplicarea sporului pentru condițiile de muncă pentru anumite categorii de salariați, precum consilierii juridici în timpul afectat susținerii proceselor în instanță sau funcționarii de la starea civilă care lucrează regulat în zilele de week-end.
Secretarul comunei Bengești-Ciocadia a opinat că este iminentă o reducere a salariilor secretarilor, arătând că acordarea indemnizației de hrană începând cu luna ianuarie 2019, în actualele condiții legale, conduce la diminuarea salariilor de bază ale unor categorii de salariați, precum secretarii de unități administrativ-teritoriale și a cerut găsirea unei soluții legale în acest sens.
Auditorul primăriei Drăgotești a deplâns faptul că autoritățile locale sunt obligate în prezent să suporte toate cheltuielile sociale, inclusiv să le plătească asistenților personali salarii, cu spor de vechime și toate celelalte drepturi: indemnizație de hrană, vouchere de vacanță, care vor greva bugetele locale și vor pune în pericol plata salariilor funcționarilor publici și a celorlalți angajați din primării.
Secretarul comunei Dănești a propus ca indemnizația de hrană să nu mai fie avută în vedere în calculul venitului salarial brut, pentru a evita diminuarea salariilor secretarilor din primării.
Șeful serviciului Resurse umane din Primăria orașului Motru a opinat că nu este normal ca pentru primari și viceprimari să fie garantate prin lege veniturile salariale, în continuă creștere, în timp ce pentru funcționarii publici și angajații contractuali aceste venituri, de multe ori, să fie diminuate.
Secretarul comunei Lelești a cerut ca legea să fie modificată, astfel încât această plafonare să se facă, prin excepție pentru secretari, la nivelul indemnizației primarilor, de asemenea să se modifice sintagma ”exclusiv” din prevederile alin. (4) al art. 11 din lege în cea ”inclusiv” majorările prevăzute la art. 16 alin.(2).
Președintele Sindicatului Forța Legii a arătat că primarii și viceprimarii nu pot beneficia de alte drepturi în afara indemnizațiilor prevăzute de lege, cum ar fi indemnizația de hrană și voucherele de vacanță și a pus în discuția participanților posibilitatea de a susține majorarea cu 1 punct a coeficienților care stau la baza calculului indemnizației primarilor și viceprimarilor, pentru a corecta această situație.
În urma ședinței, s-a stabilit să se susțină următoarele modificări ale Legii-cadru nr. 153/2017:
– salarizarea celorlalte funcţii la nivelul maxim al viceprimarului inclusiv majorările cu 25% prevăzute la art. 16 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017
– reglementarea distinctă a nivelului maxim de salarizare a secretarilor, prin
excepție, fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a primarului
l creşterea cu 1 punct a coeficienților de salarizare pentru primari și viceprimari
Leave a Reply