Peste 80 de primari, secretari și reprezentanți ai funcționarilor publici din primării din județele din Regiunea Sud Muntenia (Dâmbovița, Argeș, Giurgiu) s-au întâlnit joi la Târgoviște, la sediul Consiliului Județean Dâmbovița – Sala Unirii, cu reprezentanții Sindicatului Național „Forța Legii” pentru a analiza problemele generate de actuala Lege-cadru privind salarizarea în Administrația locală și a identifica soluții de modificare a legii.
În cadrul conferinței au luat cuvântul primarii comunelor Tătărani – dl. Constantin Pătru, Vișinești – dl. Nicolae Stoica, Vârfuri – dl. Petre Iuga, Bezdead – dna. Teodora Anghelescu și Aninoasa – dl. Constantin Maricescu, viceprimarul comunei Răzvad – dna. Ionela Șerban (toate din jud. Dâmbovița), primarul comunei Florești-Stoenești – dl. Marius Lili Nițescu (jud. Giurgiu), secretarii comunelor Drăganu (Argeș) – doamna Adriana Poștaliu, Vârfuri (Dâmbovița) – dna. Ana-Maria Slotea, inspectori de resurse umane de la primăriile Moțăieni (Dâmbovița) – dna. Daniela Radu, Florești-Stoenești (Giurgiu) – dna. Roxana Panait și Cetățeni (Argeș) – dna. Cerasela Stoica, care au dezbătut pe larg principalele probleme cu care autoritățile locale se confruntă în urma aplicării Legii-cadru nr. 153/2017.
Ședința a fost condusă de președintele Sindicatului Național ”Forța Legii”, dl. Ringo Dămureanu, liderul Sindicatului Independent CAS-Administrație locală ”Forța Legii” Dâmbovița, dl. Ion Oproiu și liderul de sindicat din Primăria orașului Pucioasa, dl. Emil Pleșa.
Primarul comunei Tătărani a felicitat organizația sindicală pentru organizarea acestei consultări. Edilul a deplâns faptul că aleșii politici din Parlament au făcut multe promisiuni către primari, dar nu le-au onorat și a susținut că în opinia sa funcția de viceprimar ar trebui desființată iar nivelul maxim de salarizare pentru celelalte funcții din primărie ar trebui să fie nivelul primarului, care ar trebui majorat.
Primarul comunei Vișinești a mulțumit Sindicatului Național ”Forța Legii” pentru că a organizat în județul Dâmbovița o astfel de consultare publică și a subliniat că un salariat bun nu poate fi ținut în primărie decât pe un salariu corespunzător. Domnia sa a dezaprobat faptul că mulți asistați sociali sunt independenți, dar autoritatea locală este obligată să le plătească asistenți personali, cu toate drepturile.
Primarul comunei giurgiuvene Florești-Stoenești a apreciat că este necesară la nivel local o grilă care să se actualizeze cu noul salariu minim pe economie și a văzut posibil ca salarizarea personalului din primărie să poată depăși indemnizația viceprimarului.
Primarul comunei Aninoasa a insistat pe faptul că primarul este asistat și susținut în activitate de către personalul din aparatul său de specialitate și a cerut ca indemnizația de hrană și voucherele de vacanță care se acordă personalului din primărie să nu fie avute în vedere la art. 11 alin. (4) din legea-cadru care prevede că nivelul veniturilor salariale nu va depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a viceprimarului.
Edilul a arătat că în opinia sa normal ar fi ca salarizarea secretarului să se raporteze ca nivel maxim la indemnizaţia lunară a primarului, și nu a viceprimarului.
Președintele SNFL a subliniat importanța constituirii și funcționării unor echipe de proiecte la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în special pentru comunitățile mici, dar aflate în plină dezvoltare și a pus în discuție dacă majorările prevăzute la art. 16 alin. (2) trebuie avute în vedere în condițiile art. 11 alin. (4) din lege la compararea nivelului veniturilor salariale ale personalului cu nivelul indemnizaţiei lunare a viceprimarului, care să includă sau nu majorările prevăzute la art. 16 alin. (2).
Secretarul comunei argeșene Drăganu a manifestat temerea că în ipoteza creșterii indemnizației primarului și viceprimarului salariile personalului din aparatul de specialitate ar putea să scadă.
S-au supus la vot următoarele aspecte:
- salarizarea celorlalte funcţii la nivelul maxim al viceprimarului inclusiv majorările cu 25% prevăzute la art. 16 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 ?
Propunerea a fost însușită cu unanimitate de voturi.
- reglementarea distinctă a nivelului maxim de salarizare a secretarilor, prin excepție, fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a primarului ?
Propunerea a fost însușită cu cvasiunanimitate de voturi – o singură abținere.
- creşterea cu 1 punct a coeficienților de salarizare pentru primari și viceprimari ?
Propunerea a fost însușită cu majoritate de voturi – 3 abțineri, 4 împotrivă.
Leave a Reply