Curtea de Apel Craiova a respins definitiv recursul Primarului comunei Braloștița, jud. Dolj, menținând hotărârea dată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 2404/63/2018.
Tribunalul a admis acţiunea formulată de Sindicatul Național ”Forța Legii” în numele și pentru funcționarul public Hantea Ioana (foto) şi a anulat dispoziţia emisă de Primarul comunei Braloștița la data de 22.09.2017.
Instanța a dispus reintegrarea reclamantei pe postul deţinut şi i-a acordat despăgubiri salariale actualizate, de la data de 04.10.2017 până la data reintegrării efective, cu dobândă.
Toți banii, pe 4 ani
Sumele vor fi plătite integral în termen de 15 zile de la data cererii de executare, potrivit hotărârii judecătorești definitive.
Întreaga familie înlăturată din Primărie
Destituirea Ioanei Hantea din funcția de inspector cu atribuții de contabil al Primăriei Braloștița, mascată prin nu mai puțin de opt acuzații, susținute de patru salariați subordonați primarului, a avut la bază cel mai probabil alte motive reale. În urma unui conflict determinat, așa cum a susținut lucrătoarea, de refuzul acesteia de a semna anumite situații de plată, soțul și fiica acesteia au fost nevoiți să părăsească instituția.
Curtea Constituțională și Parlamentul, de partea reclamantei
Sesizată de Tribunalul Dolj, Curtea Constituțională a României a admis, la data de 8 octombrie 2020, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, rep., formulată de Sindicatului Național ”Forța Legii”, prin apărător Claudia Epure, pronunțând Decizia nr. 737/2020. Drept urmare, legislația din România privind cercetarea și sancționarea disciplinară a funcționarilor publici a fost modificată ulterior, Parlamentul adoptând Legea nr. 153/2021 pentru completarea Codului administrativ.
Președintele Comisiei pentru Constituționalitate, care a analizat modificările aduse Codului administrativ este chiar Președintele Sindicatului Național ”Forța Legii”, Ringo Dămureanu, actual deputat de Dolj.
Organizația noastră merge mai departe alături de toți lucrătorii din Administrația publică și Asistența socială.
12 Iulie 2021
Leave a Reply