Forța Legii a participat la Forumul Sindicatelor din Balcani

Reprezentanții Sindicatului Național „Forța Legii” au participat sâmbătă și duminică la lucrările Celui de-Al doilea Forum al Sindicatelor din Balcani, care s-au desfășurat la Salonic, Grecia.

Cel de-al doilea Forum al Sindicatelor din Balcani a avut loc la finele săptămânii trecute, 15-17 februarie, la Salonic, în Grecia, găzduit fiind de industria federală a lucrătorilor în industria băuturilor îmbuteliate.

Organizațiile sindicale din majoritatea țărilor balcanice s-au adunat pentru a discuta despre problemele contemporane cu care se confruntă lucrătorii din aceste țări și despre situația mișcării sindicale din regiune.

Sloganul Forumului, „mozaicul popoarelor – mozaicul păcii”, subliniază importanța păcii, solidarității și cooperării între lucrătorii balcanici.

Ședința a fost condusă de domnul Giannis Frangidis, președintele federației sindicale pan-elenice POEEP.

Au fost prezenți peste 30 de delegați din Grecia, Turcia, Cipru, Bulgaria, România, Serbia și Albania și domnul George Mavrikos, Secretarul General al Federației Mondiale a Muncii, WFTU.

Din România au participat sindicatele din Administrația publică, Învățământul superior și Energie.

Președintele Sindicatului Național ”Forța Legii”, dl. Ringo Dămureanu, a făcut parte din prezidiul Formului, iar dna. Claudia Epure a ținut un discurs în limba engleză, în numele sindicatelor din Administrația publică, din partea cărora a mai participat și domnul Octavian Chelemen.

Mesajul SNFL pentru acest forum a fost unul de cunoaștere, cooperare și bună vecinătate între organizațiile sindicale din Balcani.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*