Medicii și asistenții medicali încadrați ca funcționari publici ar putea spera la un tratament egal, din punct de vedere salarial, cu restul colegilor lor contractuali sau angajați în unitățile clinice.
Acesta a fost obiectul discuțiilor de luni, dintre președintele Sindicatului Național ”Forța Legii”, Ringo Dămureanu, și miniștrii Muncii și ai Finanțelor, Marius Budăi și Eugen Teodorovici, desfășurate la sediul Confederației ”Meridian”.
Liderul ”Forța Legii” a vorbit despre discriminarea salarială a personalului de specialitate din direcțiile de sănătate publică, medici și asistenți, încadrați ca funcționari publici, iar propunerea SNFL de completare a Anexei VIII din Legea salarizării, susținută și de președintele Confederației Sindicale Naționale ”Meridian”, domnul Ion Popescu, a fost prezentată celor doi miniștri, care și-au notat-o, fără a face remarci negative, urmând ca discuțiile în sensul cerut de sindicat să continue.
Un dosar complet pe această temă a fost depus atât în cadrul ședinței, cât și la Ministerul Muncii și Justiției Sociale și, respectiv, la Ministerul Sănătății.
Leave a Reply