MAI rau ca-n lumea a treia

Presedintele Sindicatului Administratiei Publice „Forta Legii”, dl. Ringo Damureanu, a participat ieri la o intalnire cu membrii de sindicat din Primaria com. Verbita, jud. Dolj.


Cei 15 membri de sindicat au aratat ca salariile lor nu le-au mai fost platite din luna iulie 2009. Desi legislatia nu prevede conditionarea salariilor de incasarile la bugetul local, bugetul pentru salarii al primariei depinde de procentul de incasare a creantelor la bugetul local.
Salariatii au aratat ca marea problema o reprezinta colectarea taxelor si impozitelor de la locuitori, comuna avand cu putin peste 1.500 de locuitori, dintre acestia 500 fiind pensionari, alti salariati mai sunt putin peste 20, restul nu realizeaza niciun venit, neputandu-si plati contributiile la bugetul local. La randul sau, Directia Generala a Finantelor Publice a transferat primariilor „punctele negre” pe care nu reuseau sa le colecteze (amenzile), prea multi bani neputand fi recuperati nici prin executari silite, dat fiind ca cei mai multi contribuabili nu au nicio proprietate.


Sindicatul Administratiei Publice „Forta Legii” este ingrijorat de faptul ca la nivelul administratiei publice locale exista astfel de situatii. Aceste probleme au fost comunicate inca din perioada octombrie – noiembrie 2009 atat Consiliului Judetean Dolj, cat si Ministerului Administratiei si Internelor, pentru a fi gasite solutii. In urma intalnirii presedintelui Uniunii „Forta Legii” cu ministrul de atunci al Finantelor, Gheoghe Pogea, prin adresa nr. 283708/10.11.2009, Ministerul Finantelor ne-a dat asigurari ca vor fi alocate sumele necesare din Fondul de rezerva bugetara aflat la dispozitia Guvernului pentru asigurarea cheltuielilor de functionare a primariilor.
Cu toate acestea, Primaria com. Verbita nu a primit niciun ban pentru salariile angajatilor.


In cadrul sedintei de ieri, membrii de sindicat au hotarat sa mandateze conducerea executiva a Sindicatului sa continue demersurile in vederea solutionarii problemei lor, prin adrese si intalniri la nivel de judet cu Prefectul si Presedintele Consiliului Judetean, dar si la Ministerul Administratiei si Internelor si Ministerul Finantelor. Au fost delegati in acest sens liderul sindical din primarie, dl. Niculita GASPAR (foto), si alti doi membri de sindicat: dl. Mihail STANCIU – secretarul comunei si dl. Ion PAUN – referent.


Sindicatul Administratiei Publice „Forta Legii” si Uniunea Sindicatelor Functionarilor Publici „Forta Legii” au inaintat astazi adrese catre autoritatile si institutiile publice sus-mentionate, solicitand stabilirea de urgenta a unor intalniri pe aceasta tema.


Biroul Executiv al Sindicatul Administratiei Publice „Forta Legii” a decis sa acorde ajutor financiar de urgenta in valoare de 300 lei fiecarui salariat membru de sindicat din Primaria com. Verbita si sa suporte toate cheltuielile ocazionate de rezolvarea problemei mentionate.


UPDATE: Ajutorul financiar de urgenta a fost acordat tuturor celor 15 membri de sindicat, la sediul Primariei, de o delegatie a SAP Forta Legii, luni, 22 feb. 2010.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*