Noi precizari cu privire la Sporuri

Sporurile care au fost acordate pana in decembrie 2009, inclusiv, prin legi sau ordonante ale guvernului neabrogate, vor face parte din salariul functionarilor publici sau, dupa caz, al personalului contractual, si in anul 2010, asa dupa cum prevede alin. (1) din art. 30 al Legii cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice nr. 330 / 2009.


In aceasta categorie se includ sporurile generale, precum cele pentru conditii vatamatoare, audit si control financiar preventiv, dar si unele specifice cum ar fi cele:


– de urbanism, in cuantum de 15%, care s-a acordat persoanelor care detin la nivelul comunelor responsabilitati in domeniul urbanismului si amenajarii teritoriale si al autorizarii executarii lucrarilor de constructii, spor prevazut de OG nr. 6 / 2007, modif. si compl. prin OG nr. 9 / 2008, la Anexa 4 cap. C pct.8, aprobata prin Legea nr. 238 / 2008.


– acordate personalului cu o vechime neintrerupta de 10 ani in oricare dintre bibliotecile de drept public – spor de fidelitate de 15% din salariul de baza, care face parte din acesta sau sporul pentru suprasolicitare neuropsihica acordat personalului din biblioteci, de 5% din salariul de baza, care face parte din acesta, pentru fiecare treapta/gradatie profesionala detinuta, prevazute de art. 51 alin. (4) si (5) din Legea bibliotecilor nr. 334 / 2002, in vigoare pana la 31 decembrie 2009. Potrivit art. 47 din Legea Cadru nr. 330 / 2009, aceasta lege a intrat in vigoare la 1 ianuarie 2010, iar la data intrarii in vigoare a legii s-au abrogat prev. art. 51 alin. (3) – (6) din Legea bibliotecilor nr. 334/2002. Aceasta prevedere nu este de natura sa suprime cele doua sporuri pentru anul 2010, deoarece, potrivit art. 30 alin.(1) din Legea Cadru nr. 330, sporurile care au fost acordate in decembrie 2009 prin legi vor face parte din salariul personalului contractual si in anul 2010.


Aceste sporuri se vor include in veniturile salariale pe anul 2010, potrivit noii reincadrari, ca sporuri care se introduc, se adauga la salariul de baza sau, dupa caz, sub forma unor „sume compensatorii cu caracter tranzitoriu”, care sa acopere integral sumele platite in decembrie 2009. Temeiul legal il reprezinta art. 6 alin. (1) din OUG nr. 1 / 2010 – atasata.


Nu se vor putea bucura insa in 2010 de aceste drepturi persoanele care nu au beneficiat de ele in decembrie 2009, dar pentru salariatii in al caror salariu din decembrie 2009 aceste sporuri au fost incluse este obligatoriu a fi incluse si in 2010.


Pentru a preintampina tot felul de interpretari restrictive ale unor angajatori, „mai catolici decat Papa”, care intelesesera in urma cu catva timp ca nu la toata lumea s-ar include sporul de vechime in salariul de baza, iar care acum ar putea interpreta in mod propriu sintagma „legi si hotarari ale guvernului” de la art. 6 din OUG 1 / 2010, facem mentiunea ca aceasta include si ordonantele simple sau de urgenta, acestea fiind aprobate prin legi.


Atentionam membrii de sindicat ca doar in 5 zile de la primirea actelor administrative prin care sunt reincadrati in functie au posibilitatea legala de a contesta aceste acte, in caz contrar pierzand si dreptul de contestatie si drepturile de care unii angajatori inteleg sa-i priveze. Recomandam acestor membri sa informeze de urgenta Sindicatul si sa conteste dispozitiile de reincadrare in termenul prevazut de lege.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*