Decontarea navetei în primării, la un pas de legiferare
Plenul Camerei Deputaților va avea de aprobat săptămâna viitoare un proiect controversat, vizând decontarea navetei în primării. Asta după ce, miercuri, Comisia de Muncă a aprobat un raport favorabil în acest sens, cu votul deputaților PNL, PSD și UDMR, dar criticat de Opoziție. O hotârâre de Guvern interzice însă acest lucru, dar deputații Puterii au trecut peste aceste prevederi, la cererea reprezentanților primarilor.
Inițiativa a fost introdusă în Parlament în anul 2022, motivată de ”introducerea posibilității” autorităților locale din mediul rural de a cuprinde în bugetele locale sume destinate decontării navetei funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului.
PROIECT PROFUND DISCRIMINATORIU ȘI COMPLET NELEGAL
Proiectul contravine Constituției, care prevede egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților, fără privilegii și fără discriminări, deoarece nu se adresează întregii Administrații publice, exemplu: administrația centrală, serviciile deconcentrate, consiliile județene sau instituțiile subordonate acestora.
Inițiativa se adresează doar funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul familiei ocupaționale ”Administrație” din primării, cu toate că în aceste instituții mai lucrează și personal contractual din cadrul altor familii ocupaționale, precum ”Sănătate și asistență socială”, exemplu: asistenții medicali comunitari, mediatori sanitari, asistenți sociali, sau ”Cultură”, exemplu: bibliotecari, muzeografi.
Norma introdusă nu va avea un caracter imperativ, ci va lăsa din nou la mâna autorităților locale dacă să aprobe sau nu astfel de cheltuieli, precum și cuantumul acestora. Abuzuri după abuzuri, după ce, din 2017 până astăzi inclusiv salarizarea acestor categorii de personal din primării este lăsată, prin lege, exclusiv la voința autorităților publice locale: primari și consilii locale.
Consiliul Economic și Social a analizat proiectul de lege și a acordat un aviz favorabil din partea sindicală și a organizațiilor societății civile, în schimb, reprezentanții părții patronale au votat pentru avizarea nevaforabilă, apreciind că acest proiect va exercita o presiune suplimentară asupra bugetului general consolidat, care poate determina efecte negative la nivelul economiei, dar și din cauza faptului că nu sunt precizate sursele de finanțare necesare unei astfel de măsuri.
Consiliul Legislativ a emis un aviz favorabil, cu precizarea că nu se poate pronunța asupra oportunității acestei soluții legislative, dar a criticat dur inițiativa, observând că lipsește solicitarea unei informări din partea Guvernului, conform Art. 111 alin. (1) din Constituție, dar și întocmirea unei fișe financiare, conform Art. 15 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 și Art. 21 din Legea 69/2010, rep. S-a constatat că nu sunt prezentate informații cu privire la impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât și pe termen lung, pe 5 ani.
Lipsind fișa financiară, conform Curții Constituționale – Decizia 331/2019, se trage concluzia că s-a avut în vedere o sursă de finanțare incertă, lipsită de un caracter obiectiv și efectiv, nefiind așadar reală.
Singurii care s-au bucurat necondiționat de inițiativă și s-au pronunțat favorabil au fost reprezentanții primarilor, Asociația Comunelor din România apreciind proiectul ca pe un ”factor motivațional pentru stimularea” performanțelor profesionale, dar și pentru atragerea resursei umane.
COMISIA DE MUNCĂ, VOT PE REPEDE ÎNAINTE
Proiectul a fost inclus ca punct suplimentar pe ordinea de zi a ședinței Comisiei de Muncă. Practic, deputații membri ai comisiei au aflat la fața locului de proiect, fără posibilitatea de a-l amenda în scris.
Pentru a complini lipsa informațiilor privind impactul financiar pe termen scurt, deputații Puterii au aprobat ca prevederea legală să se aplice abia după 1 ianuarie 2024, posibil luând în calcul eventuale alegeri anticipate la finele anului 2023, pentru care o astfel de lege ar fi o bună promisiune electorală.
Deputatul de Dolj, Ringo Dămureanu (foto), membru al Comisiei de Muncă, a cerut modificarea inițiativei, astfel încât să prevină abuzurile, din orice parte ar veni. Pentru lucrătorii care deja lucrează în primării, s-a cerut ca legea să se aplice doar celor care anterior publicării legii aveau domiciliul în alte localități, așa încât să nu se profite nejustificat de prevederile legii de cei care au domiciliul în localitate, dar l-ar putea schimba imediat după intrarea în vigoare a legii. La fel, și pentru lucrătorii care se vor angaja, s-a cerut ca legea să se aplice doar celor care anterior scoaterii postului la concurs aveau domiciliul în alte localități, însă majoritatea a decis prin vot să respingă aceste amendamente, care ar fi dat claritate prevederii legale.
”Un abuz pe care l-ar putea face angajatorii în aplicarea acestei legi ar fi acela de a nu prevedea sume pentru aplicarea nediscriminatorie a prevederii legale, așa cum au procedat până în prezent cu stabilirea salariilor în primării sau cu aprobarea sumelor necesare acordării voucherelor de vacanță.
La rândul lor, persoanele angajate agreate de primari ar putea abuza de prevederile legale, cu concursul șefilor din primării, în sensul că și-ar putea stabili domiciliul în localități situate la distanţe mai mari de 50 km de locul de muncă și vor justifica ulterior că nu se pot înapoia la sfârşitul zilei de lucru pentru a beneficia, în plus, și de o indemnizaţie de delegare, în cuantum de 20 lei/zi, dar și de o alocaţie de cazare, în cuantum 230 lei/zi, în baza prevederilor legale privind delegarea şi detaşarea în altă localitate, în interesul serviciului”, a declarat deputatul Ringo Dămureanu, membru al Comisiei.
Din aceste motive, reprezentanții Opoziției nu au votat proiectul legislativ.
Marius Sepi – Președinte executiv SNFL
Leave a Reply