PE 1 DECEMBRIE, MERGEM ÎN SECUIME !!!

De 100 de ani trăiesc în țara lor, dar nu li se răspunde dacă vorbesc românește.

Forța Legii va fi alături de românii din secuime, de Ziua Națională

NEM TUDOM, ROMANIA:

PE 1 DECEMBRIE, MERGEM ÎN SECUIME !!!

Toți liderii marcanți ai Uniunii Sindicatelor Funcționarilor Publici și Personalului Contractual ”Forța Legii”, federație sindicală reprezentativă pe sectorul Administrație publică, vor participa la sărbătoarea națională, în data de 1 Decembrie 2018, în municipiul Sf. Gheorghe, reședința județului Covasna.

Vor fi prezenți la ceremoniile ocazionate de Centenarul Marii Uniri de la Sf. Gheorghe: Ringo Dămureanu, președinte Forța Legii, vicepreședinte al Confederației Sindicale Naționale ”Meridian”, reprezentativă la nivel național, Octavian Chelemen, președinte al Sindicatului din Administrația Publică ”Consilium”, Marius Idita, președintele Sindicatului Național UNIPOL – ”Uniunea Polițiștilor”, lideri locali și județeni ai federației sindicale din municipiul Sf. Gheorghe și județul Covasna.

Vineri, 30 Noiembrie, liderii de sindicat vor participa, începând cu orele 15.00, la ceremoniile organizate la Catedrala Ortodoxă din municipiul Sf. Gheorghe, alături de patrioții locali.

Un maghiar va deveni Membru de Onoare

Cu ocazia Zilei Naționale, Sindicatul Administrației Publice ”Forța Legii” va decerna titlul de ”Membru de Onoare” al organizației sindicale domnului Attila Nagy, etnic maghiar, cu domiciliul în județul Covasna.

Este botezat ortodox cu numele Mihai, după numele lui Mihai Voievod Viteazul, pe data de 9 August 2018, la mănăstirea Plăviceni, jud. Teleorman, când s-au comemorat 417 ani de la decapitarea voievodului creștin întregitor.

Mihai este un maghiar adevărat și un român adevărat, în egală măsură,
un luptător împotriva extremismului de orice fel, inclusiv a celui maghiar.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*