Comisarii OPC și-au dezbătut problemele privind statutul și salarizarea
Sâmbătă și duminică, reprezentanții funcționarilor publici din Protecția Consumatorilor s-au reunit la Căciulata
Au participat comisari din București, Constanța, Tulcea, Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Caraș-Severin, Mureș, Hunedoara, comisariatele Galați, Brașov, Craiova, București-Ilfov și Timișoara.
Principalele probleme identificate
Comisarii prezenți au ridicat mai multe probleme privind salarizarea, apreciind ca necesară și imperativă alinierea salarizării la nivelul ordonatorului superior ierarhic și acordarea sporului pentru condiții de muncă.
Cu privire la condițiile de muncă, s-a reținut că personalul actual din sistem este insuficient numeric pentru a satisface toate cerințele cantitative și calitative, existând o încărcare prea mare în ceea ce privește numărul de reclamații per comisar, de cele mai multe ori programul de lucru fiind supradepășit. Se efectuează ore suplimentare fără forme legale. Condițiile de desfășurare a activității sunt improprii, de multe ori birourile fiind supraîncărcate. Mașinile de serviciu sunt insuficiente și au probleme tehnice, nu au asigurările necesare, rovigneta etc. Programul informatic impus de ANPC este necorespunzător, creând dezavantaje majore. Procedurile de lucru sunt incomplete, ambigue, chiar contradictorii. Nu se realizează perfecționarea întregului personal. Nu există un Regulament intern discutat cu Sindicatul. Contractarea serviciilor de medicina muncii se face într-un mod netransparent sau deloc. În ceea ce privește bugetul pentru desfășurarea activității pe ultimele trimestre s-a arătat că și acesta este insuficient sau inexistent, neexistând fonduri alocate pentru rechizite, femeile de serviciu fiind plătite din cheta comisarilor, sau chiar aceștia fac curățenie. Nu în ultimul rând, însăși subordonarea ANPC față de Ministerul Economiei este văzută ca o cauză a acestor probleme.
Forța Legii susține comisarii
La întânirea de la finele săptămânii trecute a participat liderul Forța Legii, Ringo Dămureanu, vicepreședinte al Confederației Sindicale Naționale ”Meridian”, împreună cu președintele SAP Consilium, Octavian Chelemen, vicepreședinte național al federației USFPPC Forța Legii, Secretarul general al Sindicatului Administrației Publice Forța Legii, Claudia Epure, precum și consilieri din cadrul sindicatului.
ANPC, interesată de un Acord colectiv cu Forța Legii
Anterior acestei întâlniri, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a transmis un document scris către Forța Legii, prin care a comunicat faptul că Autoritatea este de acord cu încheierea unui Acord colectiv cu organizația noastră reprezentativă, sens în care a adresat rugămintea de a se comunica o propunere de Acord, care să conțină aspectele pe care organizația noastră le consideră esențiale.
Un astfel de proiect de Acord colectiv va fi creionat în zilele care urmează, în urma concluziilor care s-au desprins din întâlnirea de la Căciulata și va conține, conform legii, măsuri referitoare la constituirea şi folosirea fondurilor destinate îmbunătăţirii condiţiilor la locul de muncă, sănătatea şi securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecţionarea profesională și unele măsuri referitoare la protecţia comisarilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiei sindicale.
În susținerea viitorului Acord colectiv s-a convenit inițierea de demersuri și către ordonatorul principal de credite, Ministerul Economiei, cu sprijinul Confederației Meridian, în vederea mai bunei cunoașteri a problemelor personalului din Protecția Consumatorilor, pentru asigurarea resurselor financiare necesare.
Referitor la stabilirea salariilor de bază
S-a concluzionat că alinierea salariilor din ANPC și comisariatele regionale și județene la nivelul funcțiilor de stat din ministere, prevăzută de actuala lege a salarizării, reprezintă, la nivel de principiu, scopul urmărit de organizația noastră în mod constant în ultimii ani în ceea ce privește stabilirea salariilor de bază.
Principala problemă o reprezintă, însă, timpul extrem de lung, orizontul anului 2022, ceea ce ar face ca, pe de o parte, un număr mare de comisari să se afle deja la pensie la acel moment și astfel să nu poată beneficia de această egalizare, iar pe de altă parte, pentru cei mai tineri perioada următoare nu trebuie să le mențină diferențele majore de salarizare față de nivelul agreat cu ocazia edictării Legii-cadru nr. 153/2017.
Din aceste motive, s-a stabilit ca în cel mai scurt timp, Sindicatul Administrației Publice ”Forța Legii” să înceapă procedurile legale contencioase cu instituțiile angajatoare, în vederea stabilirii salariilor de bază pentru personalul încadrat în comisariatele pentru protecția consumatorilor, prin raportare la nivelul maxim în cadrul ordonatorului de credite căruia îi sunt subordonate financiar, ANPC, conform celor stabilite recent de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept – în soluționarea sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova – Secţia contencios administrativ şi fiscal, la inițiativa Forța Legii.
Egalizarea ce se va iniția va avea și caracter retroactiv, începând cu anul 2016, și va avea în vedere şi celelalte drepturi salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti în favoarea personalului din ANPC până la data soluționării definitive de către Justiție a cauzelor ce se vor deschide.
O astfel de soluție juridică nu va contraveni nici prevederilor legale anterioare, precum nici actualei Legi-cadru de salarizare, deoarece va apropia salariile comisarilor de cele prevăzute de actuala lege-cadru.
Cu privire la sporul pentru condiții de muncă
Conform prevederilor legale instituite prin actuala Lege-cadru de salarizare, ca dealtfel și prin legislația anterioară, este vorba despre un singur spor, de până la 15% din salariul de bază, pentru condiții periculoase sau vătămătoare, care se va putea acorda în baza expertizelor efectuate de Direcțiile de sănătate publică.
Având în vedere faptul că la nivelul comisariatelor un astfel de drept nu a fost stabilit și acordat, s-a stabilit ca în cel mai scurt timp Sindicatul Administrației Publice ”Forța Legii” să înceapă procedurile legale contencioase cu instituțiile angajatoare, în vederea obținerii acestui spor pe calea instanței.
Vom reveni zilele următoare cu procedura specifică ambelor procese ce se vor deschide gratuit în instanță pentru toți membrii de sindicat Forța Legii.
Leave a Reply