Sectia contencios administrativ a Tribunalului Gorj a pronuntat vineri, 4 februarie 2011, o sentinta definitiva si executorie in Dosarul nr. 482 / 95 / 2011, prin care, la cererea comisarului Ilie Lungu, reprezentat legal de Sindicatul Administratiei Publice (SAP) „Forta Legii”, a suspendat executarea Deciziei nr. 30 din 28.12.2010. Prin aceasta, actuala sefa Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorilor (OPC) Gorj, Mihaela Raducan, dispusese eliberarea din functia publica a comisarului pe motive asa-zis „neimputabile”.
Comisar in Protectia Consumatorilor de cca. 10 ani, fost primar de municipiu timp de alti 10 ani (1990 – 2000, Rovinari, jud. Gorj), domnul Lungu este lider sindical la nivel national pe Protectia Consumatorilor in cadrul SAP Forta Legii din anul 2009, alegerea sa fiind comunicata la momentul respectiv Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) si OPC Gorj, si inregistrata in Registrul Special al Judecatoriei Craiova, printr-o sentinta irevocabila, prin care i-a fost recunoscuta si calitatea de membru al forului suprem de conducere al organizatiei sindicale – Congresul SAP Forta Legii, mandatul acestuia operand si in prezent.
Mihaela Raducanu si sefii sai de la Bucuresti, inclusiv presedintele ANPC Constantin Cerbulescu, au cunoscut bine toate aceste aspecte, insa au dorit sa fie aspri si necrutatori cu cei care incalca „legea tacerii” in Protectia Consumatorilor si se inscriu intr-un sindicat independent. Si astfel au inceput sa aplice „legea” lor incepand chiar cu liderul principal. In opinia lor, comisarii trebuie sa inceteze sa-si mai ceara drepturile si sa intrebe de ce ei sunt cu munca si sanctiunile, iar sefii lor, de la Cerbulescu la Raducanu, care nu fac activitate in teren, culeg doar roadele stimulentelor luna de luna.
In fata instantei, Sindicatul a facut dovada netemeiniciei si, in mod special, a nelegalitatii actului administrativ, deoarece la momentul emiterii actului administrativ contestat, comisarul Lungu beneficia de protectia Legii Sindicatelor nr. 54 / 2003. Demersul nelegal al sefei institutiei a costat in incalcarea prev. art. 10 alin. (1), (2) si (4) din Legea Sindicatelor nr. 54 / 2003, potrivit caruia in timpul mandatului si in termen de 2 ani de la incetarea mandatului, reprezentantilor [functionari publici – n.n.] alesi in organele de conducere ale organizatiilor sindicale nu le poate inceta raportul de serviciu din motive neimputabile lor.
In paralel, pe rolul aceleiasi sectii a Tribunalului Gorj exista si o actiune separata, pentru anularea deciziei de eliberare din functia publica, pretextul sefilor OPC fiind acela ca „postul ocupat de reclamant nu s-a mai regasit in statul de functii”.
Au crezut ca o sa sacrifice pionii ca sa ramana turele… Nu va fi asa.
Leave a Reply