Ultimele detalii despre Congres

Sindicatul Administrației Publice ”Forța Legii”, sindicat național al funcționarilor publici din administrația publică, organizație independentă, reprezentativă la nivel național pe acest sector de activitate, va avea miercuri Congres.

Evenimentul va avea loc miercuri, 23 ianuarie 2019, la sediul Universităţii din Craiova, Aula ”Mihai I al României” – aula magna a universității sau ”Sala Albastră”, începând cu orele 10.45.

În cadrul Congresului se vor adopta rezoluţii care să stea la baza unor inițiative pentru modificările legislative ce vor trebui adoptate în cel mai scurt timp în domeniul funcției publice și al salarizării.

Va fi un eveniment de răscruce în viața organizației, care își va adopta un Statut nou, o nouă denumire – Sindicatul Național ”Forța Legii”, o nouă conducere, toate acestea urmând să dea semnalul unei noi atitudini.

 NOTĂ: Dat fiind faptul că numărul locurilor este limitat, recomandăm persoanelor interesate să participe la acest eveniment să ne contacteze în cel mai scurt timp posibil, pe oricare dintre numerele de contact ale sindicatului, pentru a-și rezerva un loc în sală, în limita locurilor disponibile.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*