Initaiativa de modificare a Legii Sanatatii a fost ultimul abuz major si flagrant al actualei Puteri politice care a determinat in ultimele zile un val de proteste sociale de neimaginat din 1989 incoace.
Initierea proiectelor de legi in absenta oricarei forme de dialog social, fara consultarea niciunuia dintre partenerii sociali reprezentativi, urmata de adoptarea acestora ocolind Legislativul, prin procedura angajarii raspunderii, sustinuta intr-o Curte Constitutionala masluita politic, devenise practica „garantat 100%” a actualei Puteri.
Au trecut peste cetatenii Romaniei si organizatiile care ii reprezinta, intocmai ca si meteoritii peste Campia Bailestilor, modificari ale celor mai importante legi fara nicio consultare a lor sau a reprezentantilor legali: Statutul functionarilor publici – necesar Puterii pentru politizarea excesiva a acestui Corp si cresterea obedientei fata de conducatorii vremelnici, Codul Muncii – necesar inlesnirii concedierilor, dar si strainilor dornici de imbogatire rapida pe spatele bietilor romani in Tara lor, Legile salarizarii unitare – negociate, publicate dar niciodata aplicate, Legea reducerii salariilor cu 25%, Legea Asistentei Sociale – pentru desfiintarea in intregime a statului social in Romania, au fost introduse biruri peste biruri, a crescut TVA, nenumarate masuri antisociale, au fost lovite mamicile care cresteau copilasii mai mici de doi ani, s-au introdus contributii sociale pentru pensii etc.
Legea Dialogului Social este cel mai elocvent exemplu referitor la gandirea politica actualei Puteri: au incercat si au reusit sfidarea maxima, adoptand proiectul acestei legi fara niciun fel de dialog social pe aceasta tema cu partenerii sociali – sindicatele si patronatele, iar mai apoi fara niciun fel de dezbatere parlamentara. Aceasta lege le era guvernantilor absolut necesara pentru a compromite si a lichida cel mai serios si mai onest interlocutor social, pe care insa nu l-au dorit ca partener – sindicatele, crezand gresit ca acestea ar fi partenere cu Opozitia si ar reprezenta pericolul mortal pentru actuala guvernare.
Sindicatele erau cele care in ultimii ani, fara a fi constiente de aceasta, dezamorsau de fiecare data bomba sociala din Romania, care nu ar mai fi ajuns sa explodeze daca protestele sindicale ar fi continuat.
Liderii de sindicat au fost redusi la tacere, s-a trecut de indata de la exemplul Virgil Sahlean – lider sindical roman mort ca un erou, ucis pentru crezul sau sindical, la exemplul Marius Petcu – arestat si condamnat in urma unui flagrant organizat. Nimeni nu a reusit sa inteleaga atata vreme de ce trebuia sa dispara din ecuatia sociala liderul sindical al sistemului sanitar. Ne-a explicat saptamana trecuta chiar presedintele-Jucator, spunand ca nu trebuie sa se tina cont de parerea sindicalistilor cand vine vorba de a scoate profit din Sanatate.
Se pregatea „reforma„, in care mai trebuia sa cada noi victime: mii de medici si asistenti care nu-si vor mai gasi locul intr-un sistem sanitar gandit de arbitrul-Jucator ca un sistem comercial orientat pe profit si nu ca unul social, in care sa se rasplateasca munca si valoarea acestor salvatori de vieti. Pentru cine pregatea presedintele-Jucator profitul obtinut din sanatatea romanilor? – iata o alta intrebare la care nu putem afla raspunsul decat dupa un alt rastimp.
Balacareala „in stanga si in dreapta„, ca sa il citam pe premierul actual, a romanilor si a organizatiilor acestora, are deja o istorie. S-a inceput cu Lavinia Sandru, o tanara politiciana din partidul-Jucator trimisa de insusi presedintele-Jucator pe „centura politicii”, s-a continuat cu tanara ziarista „tiganca imputita”, cu ceilalti ziaristi „gaozari”, cu liderul de sindicat Vasile Marica supranumit de presedinte „taticul unui sindicat ce patroneaza contrabanda” sau chiar insusi Regele Mihai I, recunoscut in istorie cu meritul de a fi scurtat cu sase luni ultimul Razboi Mondial ii aparea aceluiasi presedinte ca „tradator, vandut rusilor”… Despre partidele parlamentare, altele decat partidul-Jucator si aliatii sai, sau despre sindicate nu mai are rost sa amintim…
Nici biata Constitutie nu a scapat, violenta asupra acestei domnisoare manifestandu-se aproape fara intrerupere, ca intr-un incest de stat cronic si anacronic. Ce mai conteaza ca ea spune ca presedintele nu are drept de initiativa legislativa? Ba are, daca vrea El. Cine ar fi trebuit sa fie initiatorul modificarii Legii Sanatatii, daca ar mai conta cumva pentru presedintele-Jucator legea romaneasca in vigoare? Raspunsul din lege este: Ministerul Sanatatii. Dar bietul ministru al Sanatatii nici habar nu avea vineri pe ce motiv retrasese proiectul de pe site-ul ministerului, la cererea primului-ministru, dupa ce presedintele „ceruse public” retragerea proiectului. Jucatorul a dat, Jucatorul a luat… cand insusi a apreciat!
Cat de lunga putea fi aspra limba prezidentiala, daca parea ca putea murdari la nesfarsit orice persoana reprezentativa care nu intelegea sa se aplece pana la punte, spre a se inchina cizmei sale de Capitan?
Violenta de limbaj maidanez prezidential a ricosat acolo unde domnia Sa se astepta cel mai putin.
Raed Arafat devenise unul dintre simbolurile Romaniei contemporane care nu putea si nu trebuia murdarit. Un tanar care a ales Romania. Sa studieze medicina. Un produs 100% al Scolii romanesti de Medicina. Care din nou a ales Romania. Sa profeseze medicina. Care si-a adus aici o parte din averea familiei sale, dealtfel deloc saraca. Si care, pe banii sai, iar mai apoi si „pe banii romanilor” a dat viata Sperantei. A raspuns prin faptele sale celei mai dure intrebari pe care si-o poate pune un om in viata: Ce faci daca esti lovit extrem de puternic, nu se stie unde, de unde sau de cine, nu se stie cine este langa tine, daca ai bani sau nu, daca esti roman sau nu, membru de partid sau nu?, dezvoltand un Sistem Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare, extins la nivel national, castigandu-si astfel cea mai sincera si mai puternica simpatie a acestui popor greu incercat. Cine si-ar fi imaginat ca un astfel de patriot roman, un prieten atat de bun al Romanului Necunoscut, sa fie poftit afara din modestul post de „sub-secretar de stat” chiar de Jucatorul care ar fi trebuit sa se afle in consens cu romanii care l-au votat ca sa le reprezinte interesele?!… Pe banii romanilor, Raed a construit. Altii… doar au consumat.
Cetatenii au manifestat liber si pasnic in favoarea domnului Arafat, dar „nelegal” dupa cum considera Regimul actual. Protestele au inceput vineri, 13 ianuarie 2011, in Timisoara – orasul care a aprins flacara Revolutiei din 1989, Brasov – orasul care in 1987 prevestea libertatea in tara noastra, Cluj, Craiova, Constanta, Iasi, Bacau, Drobeta, Vaslui etc.
Capitala a fost teatrul unui protest inceput in Piata Universitatii, in care „romanii trebuie sa se adune spontan cand au ceva de spus„, dupa cum sustinea presedintele actual in vremurile cand se intorcea la Popor, si s-a terminat la miezul noptii in fata Palatului Cotroceni, unde romanii prezenti au spus ceea ce aveau de spus: „Iesi afara!„…
Nici in acest moment nu se cunoaste unde a iesit si incotro s-a indreptat locatarul acestui palat.
Protestele libere, decente si democratice, pasnice si sincere, sunt cele care au inlaturat ultima dictatura din Romania. Neautorizat si atunci, ca si acum. Pentru ca desi Constitutia prevede ca intrunirile sunt libere, avem o Lege a intrunurilor publice care spune ca acestea trebuie in prealabil autorizate. Asadar, cum ramane? Libere sau autorizate? Pentru ca Revolutia din 1989 nu fusese autorizata. Sa fi fost nelegala?
Toate adunarile publice din tara din ultimele zile, cu cateva exceptii, au fost declarate „nelegale”, nefiind autorizate in prealabil. Din aceste motive unii le-au asemanat unei revolutii: sunt libere si neautorizate, intocmai ca si Revolutia din 1989.
Atunci, in Decembrie, s-a strigat „fara violenta!„, iar violenta regimului totalitar a incetat, nu inainte de a fi varsat sangele unor oameni nevinovati. Pe care de multe ori uitam sa ii mai cinstim.
Acum, in Ianuarie, la violenta ultimilor ani asupra romanilor din partea unei puteri aflate discretionar in mana unei singure persoane – alta coincidenta, ar spune unii – s-a raspuns, din pacate, cu violente din partea mai multor tineri, care au inteles gresit, la randul lor, cum trebuie sa se comporte fata de alti concetateni si bunurile acestora.
La putin timp dupa ce au suferit din partea sistemului insusi nenumarate privatiuni, jandarmii romani au ajuns sa suporte, pe nedrept, si violenta unor „produsi” colaterali ai sistemului, majoritatea fara vreun loc de munca sau vreun rost in viata, asa-numitii „suporteri”, care nu suporta nimic, nu fac nici sport, obisnuiti doar sa urle la Jucatori. Acum urla si la presedintele-Jucator care a prevestit ca Scoala romaneasca va scoate derbedei.
Jandarmilor legea in plus le interzice si dreptul de a manifesta, de a se asocia, de a protesta. Cu atat mai nedreapta devine atat utilizarea lor de catre Regimul actual ca mijloc de represiune impotriva propriilor cetateni, cat si lovirea si alte violente indreptate impotriva lor din partea unor cetateni.
Premierul Emil Boc a facut duminica o vizita in spital unuia dintre jandarmii care au platit cu sange salariul redus pe care il primeste, incasand in locul sau furia unor concetateni. Abia dupa ce a vazut „roadele muncii” guvernului pe care il conduce, efectele lipsei dialogului civic in general si ale dialogului social in special, domnul Boc a concluzionat ca „E nevoie de dialog„, iar „caramizile in stanga si in dreapta nu sunt o solutie„. Da, Doamne, mintea guvernantului!…
Da-i-o presedintelui!
Leave a Reply